Vaccinul pentru intepatura de capusa nu protejeaza pentru Boala Lyme

24.05.2012

Vaccinul pentru intepatura de capusa nu protejeaza pentru Boala Lyme
    Vaccinul antinitepatura de capusa disponibil in Europa protejeaza impotiva Encefalitei de capusa. Encefalita de capuse este o boala virala declansata de flavivirusuri transmise prin intepatura de capusa Ixodes spp. (I. ricinus si I. persulcatus). Sunt aceleasi capuse care pot transmite si Boala Lyme. Boala cu tablou clinic bland sau uneori grav se coreleaza cu expunerea la capusa in zonele impadurite din Europa Centrala si de Est, in lunile de primavara si vara. In zonele cu encefalita de capusa si produsele din lapte nepasteurizat sunt incriminate.
    Exista patru vaccinuri inactivate disponibile in Europa produse in Austria si Germania care includ tulpini de flavivirusuri Europene si inca doua vaccinuri manufacturate in Rusia care includ tulpini identificate in Extremul Orient. Este necesara administrarea a 3 doze pentru a asigura protectie cu durata imprecis delimitata. Cele doua vaccinuri europene sunt considerate sigure si eficace.
    Cum numarul de cazuri noi de encefalita de capuse poate varia semnificativ, strategia de administrare a vaccinului trebuie stabilita in functie de aprecierea riscurilor la nivel national si chiar regional. Raportarea cazurilor este premiza care permite stabilirea strategiei optime. In regiunile cu numar de cazuri ≥5 cazuri/100 000persoane/an, raportate in ultimii 5 ani, OMS recomanda vaccinarea tuturor grupurilor de risc, inclusiv copiii. In regiunile in care frecventa encefalitei de capusa este sub acest prag se recomanda vaccinarea in areale restranse sau vaccinarea persoanelor cu risc occupational (e.g. muncitori forestieri). Conform datelor emise de Ministerul Sanatatii in Romania au fost 57 cazuri de encefalita de capusa in anul 2010 si 32 de cazuri in anul 2011.
    Boala Lyme este cauzata de bacterii denumite  Borrelia burgdorferi sensu lato transmise de capuse. Nu exista vaccin disponibil actualmente pentru profilaxia Bolii Lyme. De asemenea, mpotriva vectorului capusa  se poate actiona cu insecticide iar omul se poate proteja prin imbracaminte adecvata si repelenti.

 Spitalul Clinic de Boli Infectioase
str. Iuliu Moldovan nr. 23 Cluj-Napoca

Borelioza Lyme

Tratament

Pentru tratamentu bolii Lyme pot fi utilizate antibiotice cu administrare orala ; in cazul in care boala se complica neurologic, este nevoie de administrarea intravenoasa a antibioticelor. In stadiile incipiente de boala putem administra 100 mg doxicilina, de doua ori pe zi – aceasta schema terapeutica s-a dovedit eficienta pentru pacientii de sex masculin, dar si pentru femeile care nu sunt insarcinate – doxicilina este eficienta inclusiv in combaterea ehrlichiozei granulocitare umane, boala transmisa prin intermediul acelorasi capuse care produc inocularea spiroketelor din boala Lyme.

In cazul in care tratamentul cu doxicilina nu este eficient, putem utiliza urmatoarele chimioterapice : amoxicilina – 500 mg de trei ori pe zi, axetil cefuroxima – 500 mg de doua ori pe zi, sau eritromicina -250 mg, de patru ori pe zi. In cazul copiilor, putem utiliza amoxicilina, in doza de 50 mg / kg corp / 24 ore, administrata in doze partajate ; daca pacientul copil este alergic la penicilina, putem utiliza pentru terapie axetil cefuroxima sau eritromicina. Daca infectia este localizata doar la nivelul tegumentului, este suficenta o schema terapeutica aplicata timp de zece zile.
Tratamentul se poate prelungi chiar si pe o perioada de patru saptamani, pentru pacientii cu infectie spiroketala diseminata. Reactia de tip Jarisch-Herxheimer apre de obicei in decursul primelor 24 de ore de la initierea tratamentului cu antibiotice, si afecteaza mai putin de o cincime dintre pacientii cu boala Lyme ; reactia Jarisch-Herxheimer - reactie care poate aparea atunci cand este initiat un tratament cu antibiotice, pentru o boala infectioasa sau parazitara, datorata distrugerii agentilor patogeni, si fenomenelor toxice si imunologice, care acompaniaza procesul de distrugere bacteriana sau parazitara.

Artrita secundara bolii Lyme, poate fi si ea tratata cu ajutorul antibioticelor enumerate mai sus, insa terapia va fi de mai lunga durata – 30 / 60 de zile de tratament, aceasta deoarece raspunsul la tratament se instaleaza cel mai adesea, lent-progresiv ; exista si un mic procentaj de pacienti (mai ales cei cu alelele complexului de histocompatibilitate, HLA-DR3) care nu vor raspunde pozitiv atunci cand se aplica terapia cu aceste chimioterapice – in astfel de siituatii, putem recurge la terapia cu agenti antiinflamatori.

Tratamentul cu antibiotice este necesar in majoritatea cazurilor de boala care vor genera complicatii neurologice – ceftriaxona administrata intravenos, in doza de 2 grame / 24 de ore, timp de 30 de zile ; sau penicilina G, administrata intravenos, in doza de 20 milioane UI / 24 de ore, timp de 30 zile ; sau, cefotaxima, administrata intravenos, in doza de 2 grame, de trei ori / 24 de ore, timp de 30 de zile.

De asemenea, tratamentul intravenos si monitorizarea intensiva sunt necesare pentru pacientii cu tulburari cardiace, secundare infectiilor spiroketale. Antibioticele sunt eficiente in cazul pacientilor cu bloc atrioventricular sever, sau in cazul celora care sufera de insuficienta cardiaca congestiva ; daca in 24 de ore de la initierea terapiei cu antibiotice, nu se obtin rezultate clinice favorabile, se poate recurge la tratamentul cu glucocorticoizi.
Pacientii asimptomatici pot beneficia de pe urma antibioticelor administrate pe cale orala. Boala Lyme prezinta un risc scazut de transmitere transplacentara ; in cazul gravidelor, pot fi utilizate schemele terapeutice enuntale in acest capitol.
In cazul aparitiei recaderilor, dupa un prim regim terapeutic, se procedeaza la instituirea unui nou regim de tratament ; din nefericire, tratamentul cu antibiotice nu pare sa prezinte avantaje, in cazurile in care boala Lyme va fi urmata de aparitia unui sindrom de astenie cronica.

Profilaxia nu este indicata de rutina – totusi, in cazurile in care s-a produs o muscatura de capusa, iar pacientul este foarte anxios, profilaxia poate fi realizata urmand urmatoarea schema terapeutice – amoxicilina sau doxicilina, administrate pe o perioada de 10 zile (eficiente pentru a preveni aparitia bolii Lyme) .

In prezent sunt testate o serie de vaccinuri impotriva bolii Lyme, insa ele nu sunt momentan disponibile in comert. Pentru obtinerea unor rezultate clinice favorabile, se recomanda ca terapia sa fie initiata cat mai precoce ; efectul intarzierii in aplicarea tratamentului cu antibiotice, se repercuta in prelungirea excesiva a perioadei de convalescenta. Din fericire, recuperarea completa poate fi obtinuta in majoritatea cazurilor de boala Lyme.

Dr. Adrian Necula

Borelioza Lyme

Semne si simptome

1.    Stadiul de infectie localizata.

Perioada de incubatie a acestei boli este de maxim o luna de zile ; dupa aceasta perioada, la locul muscaturii de capusa va aparea eritemul migrator ; leziunea are initial un aspect macular sau papular ; ulterior, aceasta se va extinde progresiv si si va capata un aspect inelar, de dimensiuni apreciabile, avand marginea externa de culoare rosiatica.

Deoarece capusele au dimensiuni foarte mici, in majoritatea cazurilor, pacientii nu isi vor aminti despre momentul exact in care s-a produs muscatura ce a condus la inocularea infectiei in organism ; dupa o anumita perioada de evolutie, centrul lezional se poate indura, prezentand aspecte de necroza. Leziunile incipiente se pot localiza oriunde pe suprafata pielii, insa cel mai frecvent leziunile tegumentare apar la nivelul coapsei, in regiunea inghinala sau axilara. La palpare, leziunea tegumentara este calda, si nu genereaza durere locala. Manifestarile incipiente de boala, pot varia functie de subspecia de capusa, care a contribuit la inocularea infectiei.

2. Stadiul de infectie diseminata.

Asa cum am precizat, in decurs de cateva saptamani de la aparitia eritemului migrator, infectia va disemina catre alte organe, pe cale hematogena ; aceste persoane vor prezenta leziuni inelare secundare ale pielii, care seamana izbitor de mult cu leziunile de debut. Alte simptome prezente la acesti pacienti : dureri severe la nivelul extremitatii cefalice (cefalee), redoare a cefei, febra, frisoane, dureri musculare cu caracter migrator, dureri articulare, fatigabilitate si stare generala alterata.
Mult mai rar, pot aparea urmatoarele manifestari patologice : adenopatie generalizata (marirea de volum a statiilor ganglionare satelite), marirea de volum a splinei (splenomegalie), hepatita (inflamatie a ficatului, de diferite etiologii), congestie orofaringiana (gat rosu si inflamat), tuse seaca (fara expectoratie), conjunctivita (inflamatia membranei conjuctivale, de la nivelul globului ocular), irita, sau chiar marirea de volum a testiculelor. Notam faptul ca, semnele si simptomele din perioada precoce a bolii, au cel mai adesea un caracter intermitent si schimbator ; fatigabilitatea si letargia se numara printre semnele constante de boala. La pacientii care nu primesc tratament, semnele si simptomele precoce, se vor ameliora in decurs de cateva saptamani.

In unele cazuri de boala, semnele de iritatie meningeala se pot manifesta timpuriu, asociindu-se cu prezenta si evolutia eritemului marginal ; cu toate acestea, semnele meningeale nu au putut fi corelate cu anumite modificari ale celularitatii lichidului cefalorahidian sau cu prezenta anumitor semne neurologice obicetive. Daca nu se instituie un tratament adecvat, dupa cateva saptamani sau luni de evolutie a bolii, mai putin de o cincime dintre pacienti vor dezvolta semne evidente de afectare neurologica – meningita, semne de nevrita craniala, semne de paralizie faciala bilaterala, semne de radiculopatie motorie, semne de radiculopatie senzoriala, mononevrite, sau semne de mielita.

In cele mai multe cazuri, tipic, pacientul prezinta simptome de afectare meningeala, insotite de semne evidente de paralizie faciala, si semne de radiculoneuropatie periferica ; in astfel de cazuri, celularitatea lichidului cefalorahidian este modificata (pleiocitoza = un numar mai mare de celule ale sistemului imunitar, decat in mod obisnuit – limfocite), cantitatea de proteine de la acest nivel este si ea crescuta, in timp ce concentratia de glucoza se pastreaza in limite normale. Durerea radiculara apare prima, apoi survine modificarea celularitatii lichidului cefalorahidian ; semnele de meningita si encefalita pot fi absente ; semnele acute neurologice vor aparea in cateva luni de la inocularea infectiei, ulterior, boala neurologica cronicizandu-se.

Tot in decurs de cateva luni de la declansarea infectiei, mai putin de o zecime dintre pacienti vor dezvolta semne de afectare cardiaca – bloc atrioventricular gradul I, bloc atrioventricular cu perioade Wenckebach, sau bloc atrioventricular complet. In unele cazuri, afectarea cardiaca poate imbraca un caracter difuz – modificari subtile ale electrocardiogramei (EKG), disfunctie ventriculara stanga, sau chiar cardiomegalie si pericardita. Semnele de afectarea cardiaca se desfasoara doar in decurs de cateva saptamani, dupa care vor disparea, insa pot recidiva. In literatura medicala de specialitate, a fost raportat un caz de borelioza, care s-a complicat cu cardiomiopatie cronica.

In stadiu de infectie diseminata a bolii, frecvent se pot manifesta si durerile musculo-scheletale – este vorba mai ales de o durere articulara cu caracter migrator, care nu este insotita de marirea de volum a articulatiei ; durerile mai pot aparea si la nivelul tendoanelor, muschilor sau oaselor ; atunci cand apare, durerea musculo-scheletala dureaza de obicei cateva ore, sau se poate prelungi chiar si cateva zile.

3. Stadiul de infectie persistenta.
Daca in decurs de cateva luni de la debutul infectie nu se instituie un tratament eficient, mai mult de jumatate dintre pacienti vor dezvolta semne evidente de artrita ; in mod tipic, apar atacuri de artrita, intermitente, ce afecteaza mai ales articulatiile mari – in special articulatia genunchiului ; durerea articulara se manifesta pe perioada a catorva saptamani sau luni de zile. Articulatiile mici pot fi si ele afectate, mai ales in timpul atacurilor precoce de artrita. La un numar considerabil dintre acesti pacienti, afectarea articulatiilor se cronicizeaza, conducand in final la distructii cartilaginoase si osoase – pacientii la care pot aparea distructiile osoase si cartilaginoase, prezinta anumite particularitati ale complexului major de histocompatibilitate (alelele HLA-DR4) .

Pacientii cu afectare articulara, prezinta in medie, un numar de 25. 000 lecucocite pe fiecare milimetru cub de lichid articular, majoritatea acestor leucocite fiind polimorfonucleare neutrofile. Informatiile de laborator indica negativarea testelor de detectie a factorului reumatoid si a anticorpilor antinucleari. Analizele anatomopatologice, ale fragmentelor de tesut de la nivelul sinovialei, indica prezenta depozitelor de fibrina, hipertrofie viloasa, proliferare vasculara si prezenta unui infiltrat inflamator masiv, cu limfocite si plasmocite.

Afectarea neurologica cronica, se poate instala mult mai rar, dupa o perioada mai idelungata de la inocularea infectiei ; de obicei, afectarea neurologica cronica survine in urma unor lungi perioade de infectie latenta (este vorba de luni de zile) : encefalopatie cu semne neurologice minime insotita de tulburari de memorie, tulburari de dispozitie sau tulburari ale somnului ; polineuropatia axonala reprezinta o alta manifestare a tulburarilor neurologice cronice, manifestata sub forma paresteziilor distale (amorteli) sau sub forma durerilor cu origine la nivelul radacinilor nervilor spinali ; in cazul acestor pacienti, analizele lichidului cefalorahidian pot fi in limite normale, insa examenele neurologice vor releva cel mai adesea prezenta tulburarilor de memorie.

Electromiografia (explorare functionala, care consta in culegerea si analiza biocurentilor generati de catre activitatea musculara – culegerea bipotentialelor se realizeaza cu ajutorul unor electrozi speciali conceputi) realizata la pacientii cu polineuropatie va pune in evidenta prezenta unor tulburari extensive ale segmentelor distale si proximale ale nervilor periferici. In cadrul boreliozei Lyme pot aparea tulburari neurologice severe : leucoencefalita sau encefalomielita – situatii in care, pacientul poate prezenta parapareze spastice, disfunctii ale neuronilor motori centrali, precum si leziuni la nivelul substantei albe din regiunea ventriculilor cerebrali. Toate aeste tulburari neurologice cronice, care pot aparea in cadrul bareliozei Lyme cu evolutie latenta si prelungita, amintesc de manifestarile instalate in cadrul neurosifilisului tertiar.

Ca si manifestare cutanata, tardiva a acestei boli, amintim de acrodermita cronica atrofica – acrodermita, desemneaza o serie de leziuni cutanate, aparute la nivelul extremitatilor organismului uman. Acrodermita cronica atrofica afecteaza mai ales femeile de varsta a treia ; leziunile se dispun mai ales la nivelul mainilor si picioarelor ; ele se instaleaza treptat, in cadrul evolutiei indelungate a bolii si capata un caracter sclerotic sau atrofic dupa o perioada de cativa ani de evolutie.

Dr. Adrian Necula

Feriţi-vă de căpuşe! România, în aria de risc pentru ENCEFALITA transmisă de căpuşe

Bolile transmise de căpuşe au frecvenţă mare şi mai multe dintre ele o evoluţie foarte gravă la om şi animale. Encefalita de căpuşe şi borelioza (boala Lyme) sunt două entităţi morbide a căror incidenţă în Europa a crescut semnificativ în ultimii ani.
Transmiterea virusului
Virusul encefalitei de căpuşe este transmis prin „muşcătura“ unei căpuşe purtătoare. Virusul persistă în aşa-numitele focare naturale prin circulaţia sa între gazdele vertebrate (rozătoare, în special) şi gazdele artropode (căpuşe). Boala este semnalată în centrul şi estul Europei, Scandinavia, ţările fostei URSS şi Asia, corespunzând distribuţiei căpuşelor ixodide rezervor (Ixodes ricinus şi Ix. persulcatus). În ultimii ani, ariile de risc ale encefalitei de căpuşe s-au extins către zonele nordice şi la altitudini tot mai mari, evoluţie pusă pe seama schimbărilor climatice. Encefalita de căpuşe a fost şi rămâne o problemă de sănătate publică internaţională, mai ales ca urmare a creşterii frecvenţei călătoriilor în zonele de risc. În unele ţări precum Austria, Germania, Polonia şi Ungaria numărul cazurilor de encefalită a crescut foarte mult în ultima perioadă. România nu face excepţie de la această tendinţă, în ultimii ani fiind raportate cazuri de encefalită mai ales în nord-vestul ţării
Cum se transmite encefalita de căpuşe?
Virusul encefalitei de căpuşe este transferat gazdei prin intermediul salivei unei căpuşe infectate. Totodată, virusul prezent în ţesuturile gazdei pe care se hrăneşte căpuşa ajunge în intestinul acesteia odată cu masa de sânge în timpul hrănirii căpuşei. O căpuşă nu trebuie să se hrănească pentru mult timp ca să transmită infecţia – o scurtă hrănire de chiar 2 minute e suficientă pentru a transmite virusul.
„Muşcăturile“ larvelor, nimfelor sau adulţilor de căpuşe trec adesea neobservate, acesta fiind motivul pentru care persoanele cu encefalită nu îşi amintesc să fi fost „muşcate“. Infecţia se poate realiza şi acasă, când căpuşele infectate întâmplător au fost aduse cu buchetele de flori de câmp, pe haine. Mai mult, infecţiile cu acest virus sunt din ce în ce mai frecvent semnalate la persoane care au fost „muşcate“ în grădina proprie, chiar şi în zonele urbane.
De asemenea, infecţiile cu mai mulţi agenţi patogeni în acelaşi timp sunt un fenomen care trebuie avut în vedere deoarece a fost semnalat destul de frecvent. O altă modalitate de transmitere semnalată şi în ţara noastră este cea pe cale alimentară prin consum de lapte crud sau de brânzeturi preparate din lapte crud provenit de la animale infectate. Laptele de oaie şi capră joacă un rol important în transmiterea infecţiei. Pot fi afectaţi toţi oamenii, de la copii la bătrâni, însă incidenţa infecţiei creşte odată cu vârsta.
Evoluţia bolii la om
Encefalita de căpuşe se caracterizează printr-o evoluţie bifazică cu simptome similare gripei, urmată de o perioadă fără semne clinice şi apoi un nou episod de boală cu cel puţin una din manifestări: meningită, meningoencefalită şi meningoencefalo­mielită, care variază ca intensitate. Pacienţii pot manifesta doar una dintre aceste faze. Spitalizarea variază de la câteva zile la câteva luni. Până la 46% din pacienţi rămân cu sechele permanente care necesită mulţi ani de tratament şi reabilitare. Diagnosticul este greu de stabilit din cauza evoluţiei nespecifice. Boala poate fi diagnosticată doar prin metode de laborator. Nu există tratament specific.
Măsuri preventive
Îndepărtarea căpuşelor se face cu o pensă cu braţe foarte fine prin prinderea fermă a căpuşei cât mai aproape de piele. Nu se va zdrobi corpul căpuşei. Mâinile se protejează cu mănuşi. După scoaterea căpuşei, zona se spală cu apă şi săpun şi se dezinfectează. Dacă părţi ale căpuşei rămân în piele, ele trebuie îndepărtate cât mai curând posibil. Zona va fi observată 30-40 zile, iar dacă apare o pustulă sau alt semn la locul muşcăturii se va consulta imediat medicul. Sufocarea căpuşei prin folosirea de ulei, alcool, cremă poate induce injectarea mai multor patogeni în corp. De asemenea, nu folosiţi petrol, arderea cu chibritul, cu ţigara, lacul de unghii sau ceva asemănător.
Atenţie la muşcătura de căpuşe!
Măsurile generale de prevenire constau în evitarea pe cât posibil a zonelor de risc. Este recomandată purtarea de haine deschise la culoare pe care să se vadă uşor căpuşele, bluze cu mâneci lungi, strânse pe încheietura mâinii, pantaloni lungi şi strânşi pe gleznă şi peste care se trag şosetele, iar pantofii să acopere piciorul în totalitate. Pot fi aplicate pe pielea expusă substanţe care să îndepărteze căpuşele (repelente), dar trebuie să se ţină cont că acestea oferă protecţie doar câteva ore. Este necesară verificarea personală atunci când ne deplasăm în zone de risc pentru îndepăr­tarea cât mai rapidă a căpuşelor.
Encefalita de căpuşe poate fi preve­nită cu succes şi prin imunizare (vaccinare). Există vaccin contra acestei boli produs în Germania şi Austria, iar persoanele care locuiesc în zonele de risc, turiştii şi persoanele expuse mai frecvent la „muşcătura“ de căpuşe (pădurari, îngrijitori de animale) pot solicita vaccinarea.
Dr. Lidia CHIŢIMIA
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 15, 1-15 AUGUST 2010

Şapte celebrităţi care au avut boala Lyme cauzată de căpuşe

Mai multe vedete au suferit de-a lungul timpului de boala Lyme cauzată de muşcătura căpuşelor şi au încercat să informeze publicul cu privire la această infecţie care poate avea consecinţe grave.

George W. Bush

În 2007, raportul anual privind starea de sănătate a preşedintelui a arătat că în luna august a anului 2006 Bush a fost tratat pentru boala Lyme. Un purtător de cuvânt al Casei Albe a declarat că preşedintele a fost probabil muşcat de o căpuşă în timpul unei plimbări cu bicicleta. El a observat o erupţie pe piele pe care medicii au tratat-o rapid şi nu a avut alte simptome, potrivit CNN.

„Preşedintele nu va avea probleme de sănătate pe viitor din cauza acestei infecţii", a declarat Gary Wormser, un expert în boala Lyme.

Jamie Lynn Sigler

Actriţa, cunoscută pentru rolul ei din serialul „The Sopranos", a contractat boala Lyme în anul 2000. La început, artista a simţit furnicături în picioare, iar ulterior a paralizat. Medicii i-au făcut analize timp de cinci zile pentru a descoperi cauza, a relatat New Jersey Star-Ledger.

„A fost o experienţă care mi-a schimbat viaţa. Am realizat că pot să pierd totul într-o singură clipă", a mărturisit Jamie Lynn Sigler ziarului.

Actriţa şi-a revenit complet după ce au luat antibiotice.

Alec Baldwin

Presa a aflat puţine detalii despre boala actorului Alec Baldwin, dar el a declarat pentru New York Times că simptomele sale sunt cronice şi revin în fiecare an.

„În aceeaşi perioada a anului, mă simt foarte obosit", a spus Baldwin.

Daryl Hall

Duo-ul Hall and Oates a fost nevoit să-şi anuleze concertele din 2005, când Daryl Hall a fost diagnosticat cu boala Lyme, a scris USA Today . Cântăreţul a avut o erupţie pe piele şi simptome asemănătoare gripei.

„Din cauza acestei boli, nu am putut să performez în faţa fanilor, dar acum că medicii au identificat cauza bolii, sper să îmi revin repede şi complet şi să reiau concertele cu John Oates cât mai curând", a declarat Hall pentru o publicaţie din străinătate.

Amy Tan

Scriitoarea faimoasă pentru romanul „The Joy Luck Club", a suferit de halucinaţii misterioase, confuzie, dureri articulare şi de gât, senzaţie de amorţeală şi insomnie pentru mai mult de doi ani înainte să fie diagnosticată cu boala Lyme.

Până în acel moment, ea a consultat 11 medici diferiţi şi a plătit 50.000 de dolari pe facturi medicale, a relatat revista People. Până la urmă, scriitoarea a început să caute pe internet mai multe informaţii despre simptomele pe care le avea şi şi-a dat seama că putea să contracteze boala Lyme într-o călătorie în California, unde această boală este foarte des întâlnită. Deşi simptomele ei era grave, antibioticele au ajutat-o să îşi revină.

După această experienţă, Amy Tan a fondat o organizaţie caritabilă care să ajute la creşterea gradului de conştientizare privind boala Lyme.

Parker Posey

Actriţa a fost diagnosticată cu boala Lyme, în 2009.

„Pentru a mă vindeca am îmbinat medicina convenţională (antibiotice) cu remedii homeopatice şi suplimente", a spus ea într-o declaraţie. „Prima rundă de antibiotice nu a distrus toate bacteriile din corp, dar am luat decizia să întrerup tratamentul şi să apelez la medicina holistică. Cu ajutorul unui medic homeopat care m-a ghidat cu dieta şi mi-a dat suplimente naturale mi-am recăpătat vitalitatea", povestit Parker Posey.

RomaniaLibera.ro

24 Aprilie 2012

Prima campanie de informare asupra bolii Lyme din Romania

Stire medicala

10 Noiembrie 2009

Boala/maladia de Lyme, denumita initial si artrita de Lyme sau Borrelioza simptomatica, este o afectiune cu aspecte semiologice complexe, motiv pentru care intra in aria de preocupare a mai multor specialitati: boli infectioase, reumatologie, recuperare medicala, dar si medicina interna, oltalmologie, psihiatrie sau neurologie (formele cu manifestari neurologice mai severe pot duce la confuzii cu scleroza multipla). O caracterizare sintetica a maladiei de Lyme este: „o tulburare complexa multisistem, mediata imun, care este infectioasa la origine si inflamatorie ca expresie”.

Afectiunea/Maladia de Lyme nu este recunoscuta oficial ca endemica, insa raspandirea ei, atat pe glob, cat si la nivel national, este reala (estimare: exista aproximativ 8.500 pacienti cu Lyme in Romania conform http://www.wrongdiagnosis.com/l/lyme_disease/stats-country.htm).

Contactata de numerosi pacienti din tara suferinzi de Lyme, Asociatia Nationala pentru Protectia Pacientilor (A.N.P.P) a initiat campania de informare a medicilor si a publicului larg cu privire la boala Lyme, in parteneriat cu Asociatia Medicilor de Familie Bucuresti (AMFB), Societatea Romana de Neuroreabilitare (RoSNeRa) si compania Houston NPA.

„Asociatia Nationala pentru Protectia Pacientilor a declansat aceasta campanie de informare privind existenta pericolului de infectare si transmiterea Borreliozei prin muscatura de capusa deoarece Romania, precum si alte state ale lumii, este situata intr-o zona climatica propice dezvoltarii capuselor, situatie reflectata si de numarul ingrijorator de pacienti care sufera de aceasta afectiune. Suntem convinsi ca printr-o mai buna informare putem diminua efectele negative ale acestei maladii”, a precizat Vasile Barbu, presedinte Asociatia Nationala pentru Protectia Pacientilor.

In vederea informarii comunitatii medicale s-a organizat intre 5-6 noiembrie „Simpozionul Borrelioza/Maladia de Lyme: Boala cu 1000 de fete” – Prima Editie. Pentru informarea publicului larg simpozionul a fost precedat de o conferinta de presa in cadrul careia s-au prezentat aspectele cele mai importante ale bolii Lyme, cum se transmite si cum se poate diagnostica, cum ne putem proteja familiile. Evenimentul a fost condus stiintific de prof. dr. Gelu Onose, coordonatorul sectiei de recuperare din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta Bagdasar-Arseni si presedintele fondator al Societatii Romane de Neuroreabilitate.

Simpozionul s-a bucurat de prezenta a doi invitati speciali de peste hotare: dr. Bela Pal Bozsik (Ungaria) - cercetator cu 34 de ani de experienta si practica in investigatii si microscopie serologica, cel care a inregistrat termenii tehnici pentru afectiunea Lyme si care a propus un sistem de diagnostic si tratament pentru Lyme borreliosis seronegativa si prof. dr. Uwe Neubert (Germania) - fost membru al departamentului de Dermatovenerologie in cadrul Universitatii din Munchen, seful unui laborator bacteriologic si lider al diviziei de consultanta boli dermatologice.

Simpozionul a constituit nu numai un schimb de informatii intre medici de diferite specialitati, dar si cu experti in parazitologie ce lucreaza in sfera medicinei veterinare, precum si cu o serie de pacienti de la copii pana la varstnici care au avut ocazia sa impartaseasca din propria experienta nefericita cu aceasta complicata si adesea severa suferinta.

Principala concluzie a fost unirea eforturilor: pe de o parte a specialistilor din domeniu si pe de alta a asociatiilor de pacienti (Asociatia Nationala pentru Protectia Pacientilor) pentru realizarea unui registru national al pacientilor cu borrelioza, premiza atat pentru optimizarea schimbului de informatii/nivelului de cunoastere in domeniu pentru toti cei interesati, cat si pentru imbunatatirea semnificativa a diagnosticului precoce si corect, dar si crearea de facilitati pentru tratament (inclusiv de lunga durata atunci cand se impune) si pentru dispensarizarea si recuperarea bolnavilor cu aceasta maladie.

Se preconizeaza ca la Congresul Societatii Nationale de Boli Infectioase de anul viitor sa se dedice o sectiune problematicii borreliozei/maladiei de Lyme.

Prevenirea bolii Lyme trebuie sa includa educarea si a publicului larg care trebuie sa inteleaga modul de transmitere de la capuse, modalitatile de protejare, necesitatea evitarii zonelor in care se gasesc capuse, purtarea unor haine potrivite care sa acopere extremitatile, utilizarea unor solutii care sa previna infectarea, verificarea periodica a zonelor acoperite cu par pentru detectarea unor eventuale capuse si indepartarea corecta a capuselor, in cazul in care exista.

“Faptul ca exista relativ putine cazuri de Lyme inregistrate in raport cu alte boli infectioase, nu inseamna ca infectia nu exista in populatie sau ca este de neglijat. in mod cert, lumea medicala, incepand cu medicii de familie, prima veriga in depistarea bolii, continuand apoi cu medicii specialisti de diferite specialitati care sunt implicati prin natura manifestarilor clinice ale maladiei, trebuie informata si sensibilizata asupra principalelor forme ale bolii Lyme, asupra posibilitatilor actuale de diagnostic si tratament. Depistarea precoce si initierea rapida a tratamentului specific pot duce la oprirea evolutiei catre cronicizare. Pentru atingerea acestui deziderat, trebuie ca lumea medicala sa accepte existenta bolii si pe teritoriul Romaniei si sa inceapa cautarile pentru stabilirea unui diagnostic de certitudine”, a precizat conf. dr. Carmen Michaela Cretu, medic primar boli parazitare si tropicale, sef sectia boli parazitare din cadrul Spitalului Clinic Colentina.

BORELIOZA LYME

Ce este boala Lyme?
Este o boala infectioasa produsa de o bacterie numita Borrelia burgdorferi care se transmite prin intepatura de capusa.
Vectorii implicati in transmiterea bolii sunt capusele din genul Ixodes, reprezentate de doua specii americane: I. dammini si I. pacificus; o specie europeana, I.ricinus si una asiatica, I.persulcatus.
Majoritatea cazurilor de boala apar pe parcursul lunilor calduroase ale anului. Cresterea incidentei acestei boli se coreleaza cu anumite practici cotidiene, precum: participarea la anumite excursii, camparea in natura, participarea la sedinte de vanatoare. Boala afecteaza in mod proportional persoanele adulte sau copii, indiferent de varsta acestora.
Care sunt caile si mecanismele de transmitere?
Omul se infecteaza prin intepatura nimfelor de capusa .
Alte modalitati de transmitere :
- contact interpersonal
- transmiterea in timpul sarcinii
- prin transfuzii sanguine
- de la animale.
Transmiterea interumana nu este posibila desi B. burgdoferi poate supravietui in sange, nu s-au raportat totusi cazuri de boala transmise prin transfuzie.
In timpul sarcinii boala poate duce la infectia placentei si la avort dar totusi nu s-au inregistrat efecte negative asupra fatului daca mama este tratata corect cu antibiotice. Nu s-a evidentiat transmiterea bolii prin hranirea la san.
Cine este receptiv la aceasta boala?
Receptivitatea la infectie este generala. Nu exista diferente pe sexe si nici diferente de varsta notabile, boala fiind posibila la orice varsta, inclusiv la copii.
Cum recunoastem aceasta patologie?
Boala Lyme se caracterizeaza prin diverse manifestari clinice: dermatologice, neurologice, articulare si cardiace.
Stadiul I: leziunea cutanata (eritemul cronic migrant) insotita de manifestari similare gripei,
Stadiul II: manifestari neurologice sau cardiace,
Stadiul III : manifestari articulare - artrita cu caracter migrator; cel mai frecvent este afectat genunchiul, urmat de cot, glezna si celelalte articulatii ale extremitatilor.
Alte simptome ale boli Lyme :
- oboseala
- frisoane
- febra
- cefalee
- crampe musculare
- limfadenopatie.
In unele cazuri eritemul poate lipsi .
Lasata netratata infectia se extinde in alte parti ale corpului in citeva saptamani, determinind o multitudine de simptome:
- hipotonie musculara de ambele parti ale fetei-paralizia lui Bell
- cefalee severa si redoare a cefei datorita meningitei
- durere in puseuri ce duc la insomnii
- palpitati si ameteli datorita aritmiilor
- durere migratorie a articulatiilor.
Care este tratamentul eficient?
Boala se trateaza cu antibiotice orale:
- doxiciclina
- amoxicilina
- cefuroxime
Persoanele cu afectari ale SNC si cardiace au nevoie de tratament intravenos:
- ceftriaxona
- penicilina
Tratamentul este mentinut pe o perioada de 14 pana la 28 de zile.
Care sunt metodele de profilaxie si combatere?
Actiunile cu caracter preventiv se sprijina pe lupta impotriva capuselor si poate in viitor utilizarea unui vaccin eficient. Profilaxia este directionata in sensul limitarii expunerii prin protectie tegumentara mecanica .
Daca ati fost muscat de o capusa:
- contactati-va doctorul imediat.
- tratamentul este mai eficient daca este inceput precoce.
- riscul de a face boala creste proportional cu intervalul de timp in care capusa a ramas atasata.
- dezinfectati zona muscata cu spirt sau alcool iodat, apucati capusa in apropierea capului si trageti constant, cu grija pe directia verticala, fara a rascuci.
- când mergei in zone impadurite sau cu iarba inalta purtai pantaloni lungi si mâneca lunga.
- folosii substane speciale pentru alungarea insectelor, aplicate pe corp sau pe haine (la copii).
- deparazitai-va regulat animalele de companie.
- verificai copiii in zonele predilecte pentru muscatura de capuse: inghinal, scrotal, axilar, periombilical, retroauricular.
- chiar daca ai avut boala Lyme NU suntei imun!
Prevenirea bolii ar putea fi realizata cu ajutorul unui vaccin, capabil sa blocheze transmiterea bacteriei de la capusa la om. In SUA s-a obtinut un vaccin recombinat monovalent , a carui eficacitate a fost probata cu succes prin aplicatie pe scara larga la populatiile din zonele endemice.
Insa cea mai buna metoda de profilaxie ramane informarea populatiei asupra riscului de contractare a bolii.

Dr. Raluca Burja

Articol supervizat de Dr. Serban DAMIAN, nutritionist sportiv, Centrul de nutritie Superfit

Boala Lyme. Simptom, diagnostic, tratament 

Boala Lyme, supranumita boala cu 1000 de fete, a fost recunoscuta ca maladie relativ recent in 1975, neincetand sa starnesca de atunci controverse si ingijorare. A fost poate mai putin popularizata si nu intotdeauna corect. Este destul de greu de diagnosticat, atat din cauza diversitatii simptomelor cat si a rezultatelor de laborator uneori neconcludente sau a contextului epidemiologic neclar. Descoperita si tratata la timp poate fi vindecata, netratata insa poate avea o evolutie grava si temute complicatii. La sfarsitul primaverii, vara si inceputul toamnei suntem mai expusi sa o contactam, iar activitati banale ca plimbarea in natura ne poate pune in pericol.
Boala Lyme este produsa de o bacterie numita Borrelia burgdorferi, transmisa prin intepatura de capusa. Capusele traiesc in iarba inalta, pe frunzele copacilor din paduri, parcuri sau pe pajisti si se hranesc cu sangele animalelor salbatice (iepuri, soareci de camp, veverite, caprioare, pasari). Pasarile sunt raspunzatoare de raspandirea bolii la distanta, ocazie cu care se pot infecta cu aceasta bacterie. Ulterior, o astfel de capusa infectata poate musca omul si transmite in acest fel bacteria. Este important de retinut insa ca boala nu se transmite de la om la om (prin atingere, sarut, act sexual), nu se transmite prin aer, apa sau hrana si nu se transmite de la animale la om (dar animalele pot fi purtatoarele capuselor infectate) si nici prin tantari, purici, paduchi sau muste. In schimb, se poate transmite prin transfuzii (teoretic, deoarece nu au fost descrise astfel de cazuri) si de la mama la fat, putand duce la moartea fatului, dar nu si in cazul in care gravida este diagnosticata si tratata cu antibiotice. Nu se transmite prin laptele matern. Desigur, nu orice capusa este infectata cu Borrelia si nici chiar cele infectate nu transmit intotdeauna boala.
Pe de alta parte, exista situatii in care capusa sau muscatura acesteia nu este detectata, pentru ca muscaturile sunt nedureroase, nu lasa semne particulare, iar capusele sunt deseori greu de observat (capusele tinere, care produc majoritatea infectiilor la om, au dimensiuni de numai 1-2 mm, iar cele adulte de 3-6 mm, ceva mai mult cand isi maresc volumul dupa hranire) si, astfel, simptomele care eventual vor aparea nu pot fi legate de intepatura de capusa.Primul semn al bolii, care apare in 80% dintre cazuri, dupa 3-30 de zile (in medie o saptamana) este o eruptie specifica, la locul muscaturii: o mica umflatura de culoare rosie, care isi mareste dimensiunile treptat (in cateva zile insa, nu rapid ca urticaria din alergii). Deseori, o zona rosie centrala este inconjurata de o zona clara, apoi de un inel rosu. Leziunea poate avea diametrul de cativa zeci de centimetri si nu este insotita de durere sau mancarime. Dupa cateva zile sau saptamani, pot sa apara mai multe astfel de eruptii, in diferite zone ale corpului, insotite de simptome asemanatoare unei raceli: febra, frisoane, dureri musculare si articulare, cefalee, oboseala, stare de rau, marirea de volum a ganglionilor, manifestari care persista cateva saptamani. Daca boala nu este descoperita si tratata, dupa mai multe luni, pot aparea semne de afectare grava a articulatiilor, manifestari neurologice sau cardiace. Cel mai frecvent este implicata articulatia genunchiului, care devine tumefiata si dureroasa, manifestarile aparand periodic. Simptomele neurologice sunt: paralizie faciala, dureri de cap si la nivelul cefei, dureri puternice, amorteala, furnicaturi, slabiciune la nivelul membrelor,tulburari de coordonare, de memorie si concentrare. La 10% din bolnavi se poate produce afectarea cardiaca, cu scaderea frecventei cardiace, palpitatii, ameteli.
Diagnosticul de laborator se pune pe baza examenelor serologice, care determina nivelul anticorpilor in sange. Aceste teste insa pot fi negative in primele saptamani de boala, chiar dupa aparitia eruptiei, pentru ca nu s-a produs inca un nivel detectabil de anticorpi. De aceea, daca suspiciunea de boala persista, trebuie repetat testul dupa cateva saptamani.

 Autor: Dr Dana Tinică 21 Mai 2012 - 18:27